Ciprian Ariciu

Avem nevoie să ne pierdem, să deconstruim, să analizăm, să schimbăm „locul cărămizilor” pentru a ne da șansa SĂ FIM. Rătăciți în marea de senzații și culori din care suntem construiți, abia după ce am fost în mijlocul furtunii putem afla cine suntem. Putem înțelege și aprecia părțile interioare care au călătorit de-a lungul generațiilor pentru a ajunge la noi: cele mai puternice părți ancestrale. Începem să iubim ceea ce am primit, am construit și am ales instinctual pentru noi. Ne recreăm, ne descoperim și ne eliberăm în același timp, devenim tot ceea ce putem fi. Din cumulul de energie și din viața nou înțeleasă învățăm că putem oferi, iar asta nu ne face să fim mai puțin. Ceva din ceea ce oferim se întoarce la noi, acolo, la baza a ceea ce suntem, se amestecă cu începutul, cu materia și ne umple de vitalitate.

Lucrarea „Eliberare” este împărțită în segmente și planuri. Platforma aflată la bază, cu marginile ridicate, simbolizează așteptarea și pregătirea sosirii noastre. Partea inferioară a cilindrului reprezintă modul în care ne formăm ca indivizi prin învățare și asimilare – un cadru rigid din care nu știm și nu înțelegem că putem ieși, care nu ne definește în totalitate.

Centura prezentă în partea de jos, cu o textură ușor rugoasă, în alb și negru, ne duce cu gândul la informația genetică ancestrală, la ceea ce primim ca resurse și învățăminte, oferindu-ne puterea să creștem, să ne dezvoltăm și să dobândim stabilitate.

Ferestrele colorate în albastru, pe fundal alb, simbolizează viața, bucuria și aspectele pozitive pe care le descoperim în noi.

În partea de sus, forma clară și curată a cilindrului se transformă, devenind mai deschisă, dar, în același timp, păstrând accente și detalii puternice. Apare contrastul alb-negru, care redă trăirea unor emoții puternice, răzvrătirea, căutarea și, în final, eliberarea.

Ca urmare a acestui proces, învățăm să ne conținem, lucru simbolizat prin prezența bolului aflat în partea superioară.

Viața are o mulțime de forme, dimensiuni și culori, întemeiate providențial pe cicluri. Au o sursă, un traseu și o cauză. Nimic nu este la întâmplare. Toate servesc, de fapt, sursa vieții. Când mă gândesc la toate aceste lucruri naturale, pot folosi doar un cuvânt: „Izvor”.

„Izvor” vorbește despre viață ca un ciclu, cu o sursă, un traseu și un sens. Formele, dimensiunile și culorile lumii naturale se întâlnesc într-o ordine în care nimic nu este întâmplător, fiecare element contribuind la continuitatea vieții. Izvorul devine astfel simbolul începutului și al sursei din care toate lucrurile își trag existența.